Iunie 2013

"Haideți să facem ceva și pentru copiii noștri, să aibă și ei ocazia să se joace și să învețe".

Eram puțini, fiecare avea câte unul, doi, trei copii, așa că am făcut planul pentru o mini-tabără, de weekend, Pui de Muntzoman, care avea să devină în câțiva ani, mini-cupa și activitatea noastră cea mai dragă, pentru că bucuria copiilor e și bucuria noastră. Au participat atunci copiii noștri, vreo 10 și vreo 20 adulți, părinți și voluntari.
Iunie 2019
Duminică seara târziu, mă întorc acasă, frantă de oboseală, după ediția tradițională a Minicupei și după trei zile pline ochi, departe de lumea dezlănțuită și semnal la telefon. Primul post pe facebook, este de la Puiu, un citat de-al papei Francisc, care abia a plecat acasă la el.
"Copiii sunt fereastra prin care noi vedem viitorul" - hmmm, câtă dreptate are...
Zâmbesc și știu că pentru a face lucrurile bine și la timpul lor, e nevoie de voință și de oameni, de resurse și entuziasm, de dăruire

și bunăvoință. Am învățat toate astea cu greu, de-a lungul timpului, explicând și arătând că se poate, chiar și atunci când toate vocile dimprejur strigau contrariul - minicupa sau tabăra Micul Ecologist este deja un maraton, atât prin activitățile pe care le au copiii la dispoziție, cât și prin resursele necesare. ...continue reading →

„Nu am niciun plan B pentru o sută treizeci de oameni! N-o să plouă şi gata!” Narcisa vorbeşte serios. N-o să plouă. Prognoza zice altfel. Vremea, vineri, nu zice nicicum. După drumul „fără probleme”, după concepţia lui Tavi, dar care m-a slăbit jumătate de kilogram de consum nervos şi m-a făcut să cer un fel de silentio stampa impusă în maşina mea plină de băieţi veseli, ca să pot auzi dacă se hârşâie fundul maşinii prin hârtoape, măcar am putut alege loc de cort (ce bine-i să furi startul!), din spaţiul deja înjumătăţit de ploile dinainte. Să ne înţelegem: n-am fost eu prima care a furat startul, deja locul cel mai drept era ocupat, dar tot am avut de unde alege!

Tabăra, la fel de verde, unduitoare şi promiţătoare. Linişte. În câteva ore va forfoti de copii. În câteva ore va răsuna de glasuri, de muzică, de chitară, de portavoce, de zgomot de motoare şi de râsete. Va vibra de bucurie. Asta îmi amintesc cel mai bine: bucuria care vine la pachet cu câteva zeci de copii şi cu turul de forţă logistic şi creativ de a-i distra, hrăni, dirija şi bucura. De aia n-avem plan B, că şi planul A e mai mult o rugăciune, în fiecare an.

În fine, hai să verificăm stânca. Stâncuţa noastră dragă, uscată, curată, doar câteva plante am avut de smuls. Mai mult pretext să încălzim fiarele, să auzim din nou clinc-clancul carabinierelor, să simţim mirosul corzilor şi zgomotul pietrei căzute în cască. Hai şi la ciuperci, „sunt sigur că o să găsim cu nemiluita după ploile astea! Fac o omletă, am ce mânca mâine!” Am găsit, un fund de pungă de bureţi de rouă. „Ajung pentru o omletă, astea au gust puternic”, încerc eu să ogoiesc dezamăgirea. Care oricum se ogoieşte la mirosul îmbietor care se ridică mai târziu, pe seară, din tigaia sfârâindă şi promiţătoare. ...continue reading →

Trăim vremuri confuze, între un trecut al generațiilor de sacrificiu, un prezent dezamăgitor și un viitor  incert, încărcat de griji.

Ne resemnăm considerând că nu se poate face nimic, condamnăm, având grijă să ne excludem întotdeauna din tabăra vinovaților, ne războim cu cei de lângă noi, uitând să fim oameni. Considerăm că traiul în țara noastră ne ocupă tot timpul și ne dorim să plecăm pe alte meleaguri.

Dar dacă totuși nu ne străduim suficient, dacă puterea de a ne schimba stă doar în noi? Dacă timpul pe care-l avem poate fi folosit astfel încât viața noastră și a celor din jur să devină mai bună? E greu să încerci să faci ceva de unul singur. Pare că te lupți cu morile de vânt! ...continue reading →