Ideea unei tabere de voluntariat a aparut din senin aproape, din dorinta de a ajuta tinerii award-isti sa inteleaga ce presupune “voluntariatul” acesta despre care toata lumea vorbeste, dar si din dorinta de a mai face ceva, impreuna. Zis si facut. Adica, zarurile au fost aruncate, Max s-a apucat de treaba, hai cu proiectul, hai la sponsori, hai cu planul…bine bine, zice Max, dar haideti si voi cu ideile, fiecare sa aleaga cate o tema din cele propuse, sa ne pregatim si sa dam mai departe…
Intalnire cu copiii, multe intrebari, cateva necunoscute, dar entuziasmul lor depaseste asteptarile noastre. Daca ploua? Daca n-au echipament? Daca…Si ce daca! Mergem! Cu ce, cum, cand? Pai…cu trenul…sambata 14 nov, dimineata in zori de zi… 🙂

Asa ca sambata la 5.30, cu ochii mijiti de nesomn, ne gasim in gara din Piatra Neamt, cu emotii pe care le credeam sterse, mergem la munte, cu trenul 🙂 - sufletul intinereste alaturi de acesti copii mai inalti ca mine, veseli sau inca somnorosi. Narcisa ia bilete. Eu rasucesc o lista incompleta, inca nu-i cunosc pe toti, Max ajunge in ultimul moment, mama lor de ceasuri care nu mai suna sau suna prea putin. O mamica isi ia timid la revedere. Cati suntem, pana la urma ? Pai..21, 22, restul adulti, ajutoare de nadejde. Un nas zelos ne ia la intrebari, prea avem toti bilete…rasete si nisip pe gene…noi fetele mergem cu trenul, baietii cu masinile ne asteapta in gara, sa preia participantii la tabara….in 5 minute ajungem la Bicaz. Ne regrupam, nu incapem toti in masini…cine merge pe jos sa ridice mana. Hmmm, prea multe maini, toata lumea vrea sa mearga pe jos, dar eu, cel mai mult, ce dor mi-era sa pornesc la drum, la pas, dimineata devreme, in rasarit…si ce rasarit…
Pana la urma, ajungem la cabana, se impart bagaje, paturi, sarcini. Ne pregatim de traseu. Copiii sunt echipati corespunzator, gata sa porneasca in aventura. Majoritatea au experienta pe munte, dar sunt cativa care urca pentru prima data. Ultimele sfaturi, ia o caciula tu, da-mi mie manusile, ai o geaca mai groasa, lasa-ti polarul, uite ce faina e vremea…sa mergem, ce tot atata organizare 🙂 ?!
Vremea nu mai tine cu noi. Nu se mai vede nimic de jur imprejur, totusi, Tavi propune o plimbare la Adapostul lui Ghedeon, hm, sa mearga cine se tine bine pe picioare, sa nu-l sufle vantul. Coboram pe Lutu Rosu, clasic si aproape plictisitor, daca n-ar fi covorul asta de frunze alunecoase si inselatoare care ne ajuta sa  mergem fara voie, in ritm alert,  cu glume si chiote.
Ajungem la cabana. Parca prea repede. Ne impartim, unul face focul, altul sparge lemne, altul cara lemne la camere, noi curatam cartofi: 22 pentru ciorba lui Alex, 127 pentru cartofi a la Narcisa…copiii dau o mana de ajutor, sunt peste tot, ne cer de treaba mereu :). Dupa cina, incepe distractia. Sa ne cunoastem mai intai…cat timp arde un chibrit ? Mult sau putin, depinde cat de usor ti-e sa vorbesti despre tine. Zambesc in sinea mea, tare mi-s dragi, asa fara sa-i cunosc foarte bine, cu inocenta si sfiala lor de adolescenti pusi pe fapte mari, fara chiar sa stie. Tavi ne vorbeste de notiuni generale despre voluntariat, definitii, termeni noi, exemple, etc. Sebi ne povesteste despre scoala de munte din Calimani la care a participat in vara si munca pe care voluntarii o pot face. Apar intariri, vin Doru si Nico, astazi e ziua ei, asa ca o sarbatorim cum se cuvine, cu 2 torturi si un salt pana la tavan si inapoi. Se aud acorduri de chitara din camera baietilor – sunt 3 chitari si cativa chitaristi, un caiet de cantece, voie buna si energie. Asa ca se canta, pana tarziu. Zambesc, intr-un colt de camera, ascunsa, mai am ceva de treaba, pregatiri pentru maine…viitorul suna bine.

Duminica…cine face orezul cu lapte ? La ce ora incepem, e intrebarea care se aude peste tot. Alex se trezeste pus pe treaba…focul nu arde, orezul nu fierbe, copiii s-au trezit la timp si asteapta cuminti…pana la un punct. Gata, toate bune, sa incepem!
…cu ceva discutii despre ziua de ieri. Notiuni introductive referitoare la sectiunea de Aventura, cum altfel decat concret, cu analiza zilei de ieri, impresii, pregatire, echipament, lipsuri, invataminte. Despre aventura, vom tot invata, in perioada ce vine.
Despre Cet Iacomi si actiunile noastre de voluntariat ne vorbeste Nico. Despre intocmirea proiectelor, organizare si plan de actiune ne vorbeste Alex. Max adduce informatii utile despre strangerea de fonduri, sponsori, surse de finantare, etc. Andrei, unul din tinerii participanti la tabara, ne impartaseste experienta lui in strangerea de fonduri pentru un concurs international la care a participat. Incet incet, informatiile capata sens, nelamuririle se risipesc, intrebarile primesc raspunsuri. Participantii sunt impartiti pe echipe, urmeaza sa puna in practica ceea ce au invatat pana acum. Trebuie sa colaboreze, sa munceasca in echipa, sa-si puna de accord ideile si sa le transforme intr-un mic proiect. Pentru mine, a fost partea cea mai interesanta si surprinzatoare totodata, atat datorita imaginatiei lor, rapiditatii de a gasi raspuns/solutii la provocarile ridicate de cei din jur, dar si energiei, entuziasmului, implicarii fiecaruia in aceasta activitate. Am ras cu lacrimi, noi adultii dar ne-am bucurat sincer de bucuria lor. Finalul le-a adus carnetele de progres, ce le vor fi “oglinda” pe mai departe in activitatile lor, dar si formulare de inscriere pentru cei ce nu au facut inca pasul. Cum o zi frumoasa de toamna nu putea fi risipita, Tavi a rapit copiii la o plimbare in padure, cat s-a pregatit pranzul….au urmat imbratisarile si promisiunea ca ne vom revedea curand, in aceeasi formula.
Cam asa a fost. Tineri frumosi si creativi, entuziasti si dornici sa se implice. Suntem bucurosi si mandri ca-s “ai nostri”, asta ne onoreaza si ne obliga sa fim mai buni, sa le daruim mai mult. Multumim Fundatiei Autonom care a facilitat realizarea acestei tabere. Multumesc colegilor mei care au daruit timp si informatii, sprijin si implicare pentru buna desfasurare a taberei – Max, Tavi, Narcisa, Alex, Florentina, Nico, Doru, Robert, Sebi, Roxana. Sa ne vedem sanatosi, la urmatoarea 🙂 ! (Gianina Paun)