295 de milioane de ani…
Raportat la o astfel de cifra, orice altceva pare insignifiant. Pentru weekendul cu 1 mai aveam de ceva vreme planificata excursia de antrenament a echipei de aur – Ciucas cu varietatea de trasee si farmecul unic. Din motive de zapada cazuta mult peste limita primaverii, avalanse si risc crescut, am reconfigurat traseul si am purces spre veteranii muntilor din Romania – Macinul. Usor neincrezatori ca e un munte demn de o provocare de aur, tinerii si-au facut temele, au pregatit traseele, rucsacul, au stabilit ora de intalnire la Macin – iar cu o noapte inainte nu au mai putut dormi de teama sa nu cumva sa piarda trenul, autobuzul, bacul etc  - da, pana la urma au aflat ca exista si bac.
Dupa cateva ocoluri amuzante, bine-nteles, ne-am gasit cu emotie si nerabdare in colbul Macinului la rascruce de vanturi. Nu, vantul nu e o poveste in aceasta calatorie, e un personaj de sine statator si foarte bine conturat. Imbratisari, rasuflam usurati, purcedem la pas catre intrarea in traseu, Manastirea si Fantana cu leac. Inainte facem o scurta sedinta tehnica, sa ne cunoastem zic. Obiectiv? Ce nume are echipa? Ce carati in rucsac? Aveti tot ce va trebuie? Pe unde mergem?
Rataciti printre vise, asa sa le fie numele (pentru inceput). Obiectiv – cunoasterea si consolidarea echipei. Traseul e gata facut, de vreo 255 milioane de ani. Soare ascutit si vant suierator, poza de grup ne-o face un englez jovial care intra in vorba cu noi si vrea sa stie ce facem si unde mergem, aflam cu uimire ca a fost la viata lui supraveghetor Award

Urcam pe traseul Culmea Pricopanului despre care aflam cu totii ca “ poate fi considerat traseu de geoturism deoarece poartă paşii vizitatorului printre formaţiuni geologice spectaculoase care au luat naştere acum aprox. 255 de milioane de ani. Masivul Pricopan din punct de vedere peisagistic constituie creasta cea mai spectaculoasă din aria parcului, fiind caracterizată prin uriaşe formaţiuni granitice, stânci semeţe şi panorame vaste de jur împrejur asupra Depresiunii Măcin, Dunării, Depresiunii Luncaviţa, şi chiar Oraşele Galaţi, Brăila, Reni.”
Macinul e…cum sa va spun…ca o cutie cu bomboane. O deschizi dar habar n-ai ce ascunde desi totul pare la vedere – o creasta golasa si o deschidere uriasa te lasa fara respiratie, nu stii daca e de la urcus sau de la vant sau de la formele selenare ale stancilor sculptate fara mila de vremuri aprige sau de la zarea in culori de pastel. Dragos si Gabi nu mai prididesc sa faca fotografii, fetele sporovaie intruna, eu zambesc in sinea mea, rememorand amintiri de demult, pasii m-au tot purtat pe aceste meleaguri dar niciodata intr-o verde primavara. Iar anu asta era taiat de pe lista cu 2 linii…   Echipa este mica dar curajoasa – Gabi ”minorul” grupului, dar cu o perseverenta si o determinare cum rar am vazut chiar la unii adulti, entuziast si furand imagini de jur imprejur; Maria, zen si venita de departe, tocmai din Italia, pentru aceasta calatorie, deschisa la nou si fara idei preconcepute, pozitiva si rabdatoare; Octavia, usor blazata si mereu cu o replica menita parca sa te puna la incercare dar cu un zambet larg ce tradeaza un suflet mare si uneori o bunatate prea usor reprimata; Hanna care priveste lung sit ace, inainte de a rosti orice, pare ca gandeste de 3 ori si vorbeste o data, apparent absenta dar pozitiva si cu solutiile potrivite la momentul potrivit, un plus de maturitate pentru varste prea fragede; Dragos, cu toate povestile la el, cu multa dragoste si entuziasm, generos pana la a se darui pe el; subsemnata, incantata la maxim de ceea ce vede, de ceea ce simte, de ceea ce imprumuta de la acesti tineri pentru care nu exista “nu se poate”.
Urcam si coboram, natura misuna de viata, soparle, serpi, gaze, fluturi, flori multicolore, iarba verde si iarma uscata, stanca neagra si poleita de soare…forme caudate si uriesi din alte timpuri, iaca un sfinx, iaca si degetul aratator care iti striga parca”Priveste cerul!”, broscute testoase si alte minunatii ne tin de urat pana la coborarea spre cariera – de unde urmam iarasi drumul colbuit al Dobrogei pana la rascrucea cu cruce unde vom intalni si gazdele din seara aceasta – Albatrosii.

Ce inseamna antrenamentul pentru Aventura? In primul rand cunoasterea celor din echipa, a ta, a limitelor proprii si ale celorlalti, a rolurilor pe care le are fiecare, a specificului experientei la care te provoaca muntele si echipa. Un antrenament altfel inseamna si drum si sa-ti urmaresti scopurile, si sa ii cunosti sis a ii accepti pe cei de langa tine, sa muncesti cot la cot cu ei fie ca e vorba de orientat pe harta sau gatit o banala omleta din oua carate in punga tocmai in varf la Tutuiatu…Seara ne-a gasit in varf de munte, pe o culme batuta parca de toate vanturile Dobrogei, intr-un cadru de basm, apus bland si copaci strajuind tabara de corturi. Cina a fost de departe cea mai delicioasa masa la care am fost invitati in ultima vreme…multumim copii ! Intr-adevar, n-ai nevoie de f multe, ca sa fii fericit…cateva cantece la chitara, un foc de tabara, cateva povesti si cateva povete, apoi somn…sau dorinta de somn caci napraznicul vant nu m-a prea lasat sa inchid ochii.
A doua zi… a fost altfel 

Plecam dis de dimineata spre Varf – “Vf. Ţuţuiatu este cel mai spectaculos punct de observaţie de pe rama vestică a Munţilor Măcin, acesta fiind şi cel mai înalt vârf (467 m). Panorama este vastă şi impresionantă – se observă Culmea Pricopanului şi vârfurile crestei principale a Munţilor Măcin, oraşele Galaţi, Măcin, Brăila, Depresiunea Greci, Vîrful Iacob Deal, Rezervaţia naturală Chervant - Priopcea, braţele Dunării. În zona de pădure întâlnim peisaje de pădure balcanică, mediteraneeană, central europeană care în amestec dau o mare varietate coloristică a frunzişului.” Ne oprim pe varf – ne jucam un pic, testam si cantarim optiunile fiecaruia in situatii extreme, ce alegem, cum am proceda in caz ca, ce echipamente nu trebuie sa lipseasca, ce avem in ruscsac, care e obiectivul echipei etc. Multe discutii, o panorama extraordinara, soare bland si veselia ce-o aveam la inceput de drum…tinerii pleaca veseli si se afunda in padure, supravegherea e insa permanenta. Ii mai testam o data, sunt nedumeriti, descopera nevoia de a comunica efficient si cu toata lumea, e bine si cu zambet. Ne intoarcem si ne asezam tabara intr-o poiana incredibil de verde – Dragos scoate busola si ii initiaza in ale orientarii. Discutam apoi despre subiecte de interes, ascult si schimbam impresii. Sta sa ploua…in 10 minute asa ca pornim cronometrul si tinerii trebuie sa construiasca un adapost din ce au in cea mai mare graba. Apar pelerine, se aduna crengi, exista si un inginer constructor, gata adapostul, poa’ sa ploua oricat . Ii felicitam, s-au descurcat excellent!
Alta seara de poveste, alte povesti si povete, stam gramada in tabara noastra din varful dealului, apoi ne adunam in jurul focului, fermecati de o chitara sau mai multe. Parca parca ne cunoastem mai bine, parca parca sunt si mai multe de spus si timpul e prea scurt…si noaptea trece repede iar dimineata ne gaseste cu inima stransa – chiar tre sa plecam?
Inca nu – inca o masa calda impreuna, un mic dejun englezesc consistent, fasole cu carnati, sandwich-uri, sfanta cafea la gura cortului in razele soarelui care l-a inchis pe Maria Sa Vantul in cine stie ce vagauna pentru cine stie cat timp…inca un traseu gandit si organizat de tineri, au si mai mult curaj, le place sa stea impreuna, pare ca obectivul principal a fost atins – la intoarcere, strangem tabara, Gabi mai canta cateva cantece de final, ramane promisiunea ca ne vom intalni curand – chiar mai curand decat am fi anticipat . Ma opresc aici din relatare…caci nu toate pot fi puse in cuvinte sau pe hartie – unele amintiri e bine sa ramana acolo, in suflet, in tacere, in lacrima din coltul ochilor cand te desparti de ce dragi, chiar si pentru prea putin timp…
PS – In urma experientelor si a schimbarilor intervenite in timp, Echipa de aur a evoluat si a devenit Gabriel’s Angels 
Feedback participanti:
“Dupa astea 3 zile am înțeles cu adevărat ce presupune Awardul și partea de aventură. Ce-am simțit aici îmi e greu să exprim în cuvinte. Eu rar mă deschid și mă atașez greu de oameni, iar în astea 3 zile am îmbrățișat oameni cât n-am făcut-o în toată viața mea:). Poate am părut mai reticentă, dar se datorează faptului că am fost într-un mediu în care oamenii erau de poveste și mi s-a părut incredibil că și eu sunt acolo și am super multe de învățat de la voi. Ca și echipă, cred că suntem #DreamTeam, știu că nu am fost pregătiți așa cum ar fi trebuit, dar ce ați făcut voi cu noi zilelele astea ne-a motivat, ne-a unit și mai mult și sunt sigură că ce avem acum va merge dincolo de Award. Am apreciat modul în care ne-ați dat atenție, modul în care ne-am explicat și învățat, discuțiile avute. Pentru mine a fost hrană pentru suflet!”(Octavia – participant Aur)
“Vreau sa va multumesc pentru experienta minunata! Ma bucur enorm de mult ca v-am cunoscut si ca am putut avea un supraveghetor si evaluator atat de implicat si sincer. Criticile constructive au fost cele care ne-au facut sa realizam ceea ce trebuie sa imbunatatim in echipa si ceea ce vom trebui sa facem sau nu in calatoria finala. Abia astept sa ne revedem! Multumesc din suflet!” (Maria – participant Aur)