Dupa tura de antrenament din Ceahlau, Musatinii aka Echipa Misterelor si-au planificat excursia de calificare in luminosul Rarau, ceea ce m-a bucurat, nu mai fusesem acolo de mult si nu stiam decat Piatrele Doamnei. Excursia avea usor iz de Aventura inca din momentul venirii lor cu trenul, in gara din Campulung - sunt o nostalgica a mersului cu trenul si i-am invidiat putin pentru calatoria lor. Dupa scurta sedinta tehnica din fata garii si dupa o discutie lamuritoare cu Dl Voicu de la Salvamont, hotaram impreuna ca traseul initial este foarte fain si bine gandit – dar pentru intoarcere, asa ca urcam pe Valea Seaca, triunghi galben.
Traseul incepe din oras, simt privirile orasenilor iesiti la plimbarea de dimineata, la vederea noastra: rucsac mare in spate, isoprene deasupra, corturi, pelerina etc. Vremea nu se anunta excelenta, dar cand ne-a speriat pe noi un pic de ploaie sau cativa nori? Intram pe drumul forestier si marsaluim prin noroaie demne de Bacovia –
Din bube, mucigaiuri si noroi
Iscat-am frumuseti si preturi noi…
Primele picaturi de ploaie si prima ajustare de echipament-pelerina, husa pt rucsac, adapostit tot ce e de adapostit. Pana terminam si ajungem la izvor se opreste si ploaia, asa ca putem face si poza de grup traditionala.
Ce urmeaza e un fel de poveste a noroaielor, in diverse stari de agregare, de la vascos la foarte moale. Un drumeag intre 2 bucati de islaz, pe unde au lasat urme vitele, urca incet si sigur la deal, destul cat sa ne taie respiratia. Trecem un paraias transformat recent intr-o mlastina si dam de primul obstacol – gardurile. Intreaba Adelin, care-o fi fost primele pe aici, gardurile sau marcajele? Marcaje destul de rare de astfel si parca aruncate haotic peste coline inierbate proaspat-iarba care ascunde destule capcane – noroioase cum altfel?
Mai sarim un gard, mai deschidem niste porti, mai trecem prin cateva mlastini, ne bucuram de verdele nebun ce impresoara aceste meleaguri mioritice. “Asta e un altfel de munte” se aude o voce dinspre copii. Merg mult in fata noastra, ne intalnim rareori, mai ezita, se mai uita pe harta, mai pleaca cate unul in recunoastere si merg inainte. Ne intalnim la iesirea din padure cu niste ciobani, uimiti de aparitia noastra de pelerini (oameni imbracati cu pelerina, de aceasta data). Inca juma de ora pana in Poiana Sihastriei, apoi inca vreo 2 pana in varf… destul, orele trec repede si norii se aduna dusmanos.
La schit facem popas, mancam slanina cu ceapa si alte bunatati, incercam sa si intram sa spunem o rugaciune daca tot suntem aici – dar noroiul de pe bocancii si pantalonii nostri si o atitudine total ostila a unui calugar ne taie orice chef si sansa de a vizita un lacas ce pare frumos, cel putin pe dinafara.
Ultima bucata de drum este despre un drum inchis circulatiei publice si cararea ce il intretaie, cararea serpuind printre tufisuri si padure tanara, noroi si un rau umflat de ploile recente dar depasit cu bine de temerarii nostri. Ajungem la campingul de la intersectia cu drumul asfaltat, nu se plang dar par hotarati sa campeze acolo – e innorat si rece iar zona este deschisa total, dl Voicu ne recomanda camparea la Salvamont, asa ca mai facem inca un efort – 25 minute pana la punctual Salvamont Rarau, amplasat intr-o zona lina si frumoasa, daca s-ar vedea ceva - Piatrele Doamnei se itesc printre nori calatori. Dar… unde e varful ala, se intreaba tinerii, ala e obictivul! Asa ca lasa rucsacurile grele si pornesc cu o ultima (cred eu) sfortare de energie. Caini si vaci, cai si oi peste tot, cateva picaturi de ploaie dar nu mai conteaza. Ne intrecem, intreaba Fabrizia? Si inainte sa mai apuc sa ma mir, zbugheste impreuna cu Adelin la deal.
Iaca si varful… nu stiu cand ati avut fiecare din voi un obiectiv/vis indeplinit si cat v-ati bucurat, dar stiu ca tinerii astia chiar s-au bucurat! De mult nu am mai vazut atata bucurie sincera si lacrimi in ochii lor, pentru o reusita la care au muncit umar la umar atata vreme! Felicitari copii ! Si la mai mare! Facem poze si coboram, se apropie seara si tre sa ne si adapostim.
Isi doreau sa stea la cort, erau pregatiti sa doarma la cort. Intr-o oarecare masura. Temperatura pentru noapte se anunta spre zero grade, ploaie si o umezeala ce intra in oase. Sacii de dormit mult prea subtiri pentru noptile de mai din Carpati, recomandarile Salvamontului si discutiile purtate au dus la concluzia ca pentru siguranta lor este de preferat sa ne cazam la Cabana Meteo. Unde au si gatit o cinac alda din paste excelenta, unde am stat de povesti cu vorbaretul cabanier Doru intr-o biblioteca cum rar gasesti, mai ales in varf de munte, unde vantul vajaia la ferestre de zici ca voiasa mute cabana cu totul, unde ne-am odihnit pentru ziua ce avea sa urmeze….
A douazi… la fereastra aveam o panorama grozava cu Pietrele Doamnei si o mare alpina incredibila. Vant si frig in continuare, nori fabulosi si vreme buna de mers – la 8.15 plecam de la cabana, cu gandul la trenul ce pleaca la ora fixa.
Parasim soseaua si intram in traseu pe colinele din dreapta. Cararea serpuieste printre brazi tineri pe curba de nivel, lina si misterioasa. In fata, Munceii Raraului cu caciula de nori pufosi pe un albastru incredibil. Siluetele tinerilor se mijesc la orizont, Max vorbeste intr-una despre hribi, despre fragii care vor fi gata peste 2 saptamani poate, despre afinele ce vor fi gata in august.
Eu ma simt ca pe Camino, cu atentia toata indreptata spre interior, disec emotia, senzatiile, simturile sunt ascutite, percep doar cantecul pasarilor, mirosul patrunzator de cetina de brad si reavan, vanticelul ce misca abia abia trunchiurile ostenite de vreme ale brazilor. Trosc. Se aude o creanga rupta si de dupa un cot isi face aparitia un cioban pasind alene, miroase a lana de oaie si da binete alene uimit sa gaseasca oameni prin aceste tufisuri si la ore de-astea cand doar padurea e treaza si vie. O rascruce de drumuri unde poti gresi drumul usor daca ignori sageata stramba in sus. Culmi molcome si verzi, urcus si coboras alert, ajungem la un punct de deschidere totala si totusi tinerii nu se vad, ar trebui sa fie in fata noastra. Max spune cu voce tare ce gandesc si eu – au luat-o la vale acolo, la rascruce - ceea ce s-a si intamplat. Apar dupa ceva vreme cu umerii plecati si cam obositi dupa o coborare si un urcus abrupte si inutile… dar o lectie buna, totodata.
Drumul continua printr-o zona cu deschidere totala la Rarau, Piatrele Doamnei, Cabana Meteo – nu ne vine sa credem de unde venim. E tare frumos si parca si noroaiele s-au domolit, e soare si pamantul se zvanta – nu si in zona stanelor unde nu stim daca ne afundam in pamant sau in altceva :D. Dupa numeroase pante de coborat, ii felicit in gand pentru hotararea de a nu urca pe aici – in conditiile zilei de ieri, ar fi fost un chin, astazi e o placere. Tot coborand ajungem in Campulung, inapoi la civilizatie, unde din nou suntem altfel, datorita stropilor de noroi ce au ajuns pana la gat… sedinta de incheiere tot in fata garii, asteptand un tren ce ii va duce inapoi acasa, mai puternici si mai buni, cu invataminte si informatii ce le vor folosi (sper) si mai departe, dincolo de program, de recomandari sau reguli. Sper si le spun si lor ca ne vom reintalni, pe munte si nu numai, pentru ca am si eu de invatat de la ei, imprumut din dorinta de a reusi, din tenacitatea de a nu se lasa, din zambetul care spune ca e foarte bine, chiar atunci cand e foarte greu… Felicitari, dragilor si zbor inalt pe mai departe!
Echipa – Fabrizia, Marius, Alex, Adelin, Marius + Max Evaluator, Gianina Supraveghetor.
Traseu – dus - Câmpulung Moldovenesc (642 m) -Valea Seacă-Poiana Sihăstriei (950) -Motelul „Alpin” Rarău (1520 m) – punct Salvamont –Varful Rarau 1649 m – Cabana Meteo.
Marcaj: triunghi albastru până în Poiana Sihăstriei; punct roşu: Poiana Sihăstriei – Motelul “Alpin” Rarău. Diferenţă de nivel: 878 m.
Traseu – intors – Cabana Meteo - Munceii Raraului - Paraul Mesteacan - Campulung Moldovenesc (650 m).
Marcaj: banda albastra. Diferenta de nivel: 870 m.

Gianina Paun

30.05.2017