Motto - „Sălbăticia este un profesor sever, dar bun, munții sunt detectoare de minciuni, pietrificate, care ne dau în vileag pe noi înșine și pe ceilalți.” (Stefan Glowacz)

Sunt locuri unde revenim cu drag, desi am mai fost de nenumarate ori. Sunt locuri care pastreaza amintiri si care ne imbie mereu sa cream altele. Ciucasul e un astfel de munte.

Sunt oameni care te cheama si langa care vrei sa fii. In anumite momente. Asa ca, uneori, Universul se asaza dupa chemarea locurilor sau a oamenilor sau a inimii ca tot aia e.

Prin ianuarie cand balauream noi prin cei munti, am primit un sms scurt de la Albatrosi – Mergem in Ciucas de ziua lu Tibi, veniti si voi J!? Inainte sa raspund sau sa trimit mesajul mai departe, alor mei, am zambit larg cu gandul la tura memorabila din 2014, pe cod rosu de ninsoare, cand nimic nu ne-a stat in cale sa mai cladim o caramida la temelia unei prietenii ce se incapataneaza sa dureze si sa creasca…

Da, cu o luna inainte, am facut rezervare la cabana Ciucas, primul venit, primul servit. Mai aveam niste socoteli de incheiat cu Maria Sa, niste trasee nebatute din cauza timpului prea scurt sau a intemperiilor care ne-au intampinat de fiecare data. Caci Ciucasul e un capricios si jumatate, se lasa greu si merge la intimidare-dar nici noi nu ne lasam asa usor.

Cu chiu cu vai, plecam la drum seara tarziu (bine ca nu tre sa punem cortul…) – vo’ 12 de la noi, restu fara numar de la ei :D, mai ne ratacim, mai ne relaxam, mai depanam amintiri sau ne facem planuri, fiecare in legea lui. Azimut-ul e clar – Zaganul si Gropsoarele. Pana atunci, Toyota si determinarea lui Robert ne salveaza de drumul de noapte alunecos si abrupt pana la Cabana – era un grup de omuleti pe drum, s-au incapatanat sa mearga pe jos, sa iasa vorbe apoi ca noi suntem aia comozi J - eu am zis ca suntem pragmatici mai degraba J

Si uite asa, de pe drumuri din multe colturi ale tarii, ne-am strans la cabana unde n-a mai ramas nici un loc…masa la gramada intr-un grup de muntzomani arata precum Cutia Pandorei-fiecare scoate cele mai periculoase tentatii, zacusca si sunculita lui Sergiu, branza cu mucegai sau painea pufoasa cu masline a lui Robert, lintea exotica a lui Max, rosiile cherry ale lui Doru…si la urma urmelor, conserva mea de peste plimbata prin cei munti, precum Speranta vlaguita la fundul cutiei J

Din motive obiective, coboram in Crama, pentru o poveste si un cantec. E cald si e veselie. Pe la 2 apare si ultima echipa, ai nostri, care au urcat si ei pe jos – Gabi nu prea are timp sa respire ca e asteptat cu nerabdare sa cante. Ceea ce si face, cu o bucurie care ne molipseste si pe noi. Plecam la somn in zori de zi, cu gandul la toanele Ciucasului.

Dimineata nu foarte devreme, dupa mic dejun si pregatiri (ca boierii), plecam.Nu impreuna, ci in 2 grupuri cu destinatii diferite. Albatrosii au o datorie mai veche aici, Varful Ciucas, copiii de la noi raman la cabana si merg cu ei, au renuntat la traseul initial.

Noi plecam spre Gropsoarele, via Muntele Rosu. Pe o scurtatura propusa de Tavi fara sa comentam prea mult. Am uitat sa va spun cum bate vantul…si ce viscol ne intampina la iesirea din butoiul Cabanei…Zapada berechet. Numa buna, inghetata pe deasupra, fainoasa pe dedesupt, ferice de aia mai filiformi, nu se afunda in zapada dart re sa fim cu ochii pe ei, sa nu-i zboare vantul…intram in padure, creste nivelul zapezii, scade intensitatea vantului, suntem rasfirati pe poteca, “noua mesteri mari, calfe si zidari” – asa e poezia, de fapt suntem fiecare in lumea lui, cu gandurile si motivatia care ne mana mai departe. Flori ma trezeste la realitate,”nu uita sa te bucuri de momentul prezent, de ceea ce faci acum, lasa-le pe celelalte sa treaca, nu mai du cu tine degeaba ce e rau, urat, neplacut”. Adevarat, am la ce medita! Mergem alene spre Muntele Rosu, ajungem repede si avem timp de un ceai, prilej de sedinta tehnica si ajustare echipament. Mergem impreuna pana in culme, unde ne reorganizam daca cineva vrea sa plece inapoi la cabana, fara a parcurge creasta.

Iesim in traseu. Cu vantul in lateral, cu fetele ascunse in bandane,mainile dosite in manusi sau buzunare. Mai povestim, mai facem planuri cu alti munti, mai furam cate o fotografie, cand norii se indura sa descopere cate putin din peisajul inconjurator. Pe marginea cararii un brad falnic si singur. Ma fascineaza neclintirea lui, de cand o strajui oare calea celor trecatori pe-aici, fara sa se incline in bataia vantului?? Metafore si simboluri J. O data iesiti in cresta, viscolul se inteteste. Daca stam mai mult de 1-2 min, simtim cum ne sleim pe sub straturile de haine, Solutia e sa mergem constant si cat de repede se poate. Narcisa si Tavi anunta ca la rascruce ei se vor intoarce la cabana. Daca mai sunt doritori…Sa ajungem acolo ami intai. De jur imprejur se itesc stanci.Undeva in dreapta, statia seismica.Stalpii de marcaj par doborati de forta vanturilor de aici. Rad cu Andra, e prima ei tura aici si asta e primirea pe care i-o rezerva Maria Sa Ciucasul, nu se dezminte. Iese Soarele amagiror printre niste nori si ne incalzeste putin privelistea, prapastiile sunt mai atragatoare, hau de o parte, culme golasa in cealalta, undeva in departare se lateste platoul cu Cabana Ciucas.. Spre Varf, norii negri au pus stapanire pe intreaga zare…poate ca au facut bine baietii ca s-au dus intr-acolo, sa dea piept cu stihiile.

Mergem in sir indian, fiecare cu gandurile lui si capul plecat, in incercarea timida de a pastra caldura si a ne proteja de frig. Fac poze cu telefonul si mana imi ingheata instant. Nori repezi si ceata calatoare, dune de zapada sculptate de mana iscusita a vantului necrutator pe spinari de munte rotunjite si golase, cer plumburiu patat cu umbre cenusii si ferestre de albastru cum ii place Gianinei.

Si vantul care suiera fara incetare, vajaind ca vijelia, un suier atotcuprinzator ne chinuie urechile mangaietor, asa se acopera vuietul gandurilor, asa se face liniste inauntru, asa se asaza pacea peste suflet, caci uneori e nevoie de furtuna si de lupta cu stihiile intunericului, pentru a deveni omul care esti sau care ai putea fi. In strafundul sufletului, ne doream si asteptam o tura grea, care sa ne puna la incercare rezistenta, care sa ne rupa sirul nesfarsit al gandurilor care se invart in cerc ametitor fara a scoate la iveala solutiile stiute dar deseori nerostite…uneori, pentru cateva secunde, se face liniste…poate respire si vantul? Si atunci pare alta lume, pare ca si urechile vad maretia de jur imprejur…

La rascruce, peisajul devine selenar…sunt ametita de splendoarea zapezii imbratisate de raze razlete de soare inghetat. In dreapta haului, stanci cu forme din povesti nespuse si un versant ce pare invelit in martipan lucios. Nameti de zapada inghetata.Stau drept si privesc departe.Nu e nimeni responsabil cu binele nostru. Nu e nimeni care sa aleaga in locul nostru, pe care drum sau pe care urme calcam, nu exista garantia ca pasul pe care il faci te va tine la suprafata sau te va afunda mai tare in marasmul zilelor sau sub crusta de gheata a zapezii…fiecare pas e o alegere. Vantul e la el acasa. La fel norii ce galopeaza de la miazanoapte la miazazi fara preget, lasandu-ne speranta ca va fi si senin, la un moment dat. Doamne, ce frumos e! Uitasem cat de mult imi place iarna pe munte…

Ne despartim, ei pleaca spre cabana, noi ne urmam drumul, manati de la spate de un vant infirorator. Dar e lumina si deschiderea totala, se zaresc cele 2 statii seismice(?) si culmea in toata splendoarea. Inaintam in sir indian, fiecare are ritmul lui, vizibilitatea e inca buna, mai incerc cate o poza si mi se invinetesc palmele,daca ma opresc ma racesc in cateva secunde. Am uitat de foame, de sete, nu e timp de asa ceva, nu e loc de tabieturi. E frumos si e salbatic, visam pe rand la o ciorba calda sau la dusul fierbinte cand vom ajunge la cabana, se vehiculeaza niste ore pana la finish, noroc ca vantul canta mai departe si abia abia ne auzim unii pe altii…

La o alta rascruce, ne despartim din nou…un calcul scurt, mai avem vreo 2 ore de lumina si mai putem, e pacat sa ne intoarcem J - din priviri, Flori,Andra si cu mine ne intelegem ca mergem mai departe, restul de 4 se intorc la cabana.

Sa nu-si faca griji, ca n-au de ce, atata n-am nici o ezitare sa merg mai departe cu fetele, zapada e spulberata si vegetatia iese la iveala inghetata pe alocuri , stalpii e marcaj sunt rari dar la locul lor. Marsaluim, mai glumim, mai povestim, mai analizam…Ajungem la Varful Gropsoarele, aparent neinsemnat, un stalp de marcaj pe care nici nu l-am fi luat in seama daca nu stateam 5 min sa ne tragem sufletul, altitudinea e scrisa cu vopsea pe spatele placutei de marcaj J. La un moment dat, se lasa ceata de jur imprejur, suntem ca intr-un habitaclu peste care s-au tras storurile opace. Poftim de te uita, daca mai ai la ce J. Unde e Zaganul?Unde e creasta?Unde sunt lanturile? Asa imi amintesc ca ceata nu mi-e prietena defel pe nici un fel de drum. Sedinta scurta si hotaram si noi sa ne intoarcem. Dar ce facem cu foamea ?!Avem sandwich-uri, inghetate, niste cascaval, bocna, niste batoane proteice, plumb. Asa se mentine silueta, cu gandul la caldura si mancarea in rucsac. Pe drumul spre rascrucea vanturilor, facem o incercare…somonul s-a pastrat intact, temperature e propice J - dupa 2 poze mi-au intepenit mainile de tot, ma imbrac rapid cu haina de iarna si incerc sa ma dezmortesc, da-o incolo de mancare…

Intram in padure, pe o coasta de munte unde pare ca s-au rupt zagazurile cerului si toata zapada s-a asternut aici. Se vad inca urmele, caci vantul n-a avut intrare printre copaci, pasim anevoios prin pufosenia de nameti. Mai fac o incercare cu sandwich-ul, oricum am ramas ultima din sirul de 3 J - ma dezechilibrez, piciorul drept intra in zapada pana sus, celalalt ramane atarnat nefiresc deasupra paturii de jnepenis si zapada, ma pufneste rasul, trebuie poza musai, acasa e cald si soare,  nu ma mai crede nimeni ca “uite-atata era zapada de mare…!”

Urmeaza o portiune de poveste ca in basme…liniste deplina printre copacii cu trunchi de uriesi din povestile traditionale romanesti, cararea serpuind lin la suprafata unei mantii de zapada pufoase si perfect neteda. Ultimele raze de soare se strecoara discret printre crengile colturoase, nu e nici tipenie de vietate pe aici, doar pasul cadentat al celor 3 gratii marsaluind fiecare in lumea ei, fash fash…

Aproape de cabana ii ajungem din urma pe cei 4 fantastici de care ne despartiseram mai devreme, stratul gros de zapada si textura ghetii nu ne lasa sa ne mai grabim, nici n-are sens caci e inca lumina iar ceata nu ne mai sperie, cerul si-a intins perdeaua de un albastru dureros spre cele 4 orizonturi-cabana se iteste pe un deal, din colo de o vale adanca (cum altfel)- asa ca uitam de traseul ce ocoleste valea si facem ce am invatat in Hasmas, ne asezam pe fundu’pantalonilor si transformam coborarea intr-un derdelus amuzant.

O data ajunsi la cabana, ii gasim si pe ceilalti, ajunsi de ceva vreme din traseu, veseli si cu chef de petrecere. Caldura ne invaluie bland si uitam de vant, de ceata, de nori - suntem intre prieteni si toate celelalte pot sa astepte pana maine. Urmeaza o seara de neuitat, cu urari, cadouri, fotografii, cantec si voie buna, ceva discutii (sa nu cumva sa uitam de Turnul Babel J ) – motive suficiente sa nu ne dam dusi la somn decat dimineata in zori de zi…

Despre duminica v-as spune mai multe dar e putin relevant – senin de Ciucas si fara vant, temperaturi de primavara si coborat cu masina ca deh, ne asteapta plozii acasa…A fost Ciucasul o tura plina de invataminte iarasi, metafore si simboluri, fara de care viata ar fi fada…o data in plus stiu ca e important cine ramane langa tine si langa cine te simti in siguranta, chiar si in cel mai aprig vant. Cum transformi ce ti se da din “seamana vant” in “culege curcubee” (sau macar un pic de pace). Pe care drum pasesti si mai ales de ce. Cum iti asumi ceea ce spui/faci/gandesti fara a fi in razboi cu toata lumea si fara a gasi vinovati in afara ta…si asa mai departe, ca de n-ar fi fost, n-am fi avut ce povesti, la ceas de seara, la gura sobei, intr-o primavara prea timpurie…

*Cei 9 fantastici: Flori, Andra, Sergiu, Bogdan, Diana, Tavi, Narcisa,Doru si subsemnata J - (Gianina Paun)