Haideti la Brasov pe 9 aprilie, se lanseaza Carpamontul! Asa a fost invitatia – si raspunsul a venit firesc, venim. Dar facem si o tura de munte, am zis in gandul meu…
Traseul ales a fost : Zarnesti-Valea Crapaturii-Saua Crapaturii-Cabana Curmatura, pe marcaj banda galbena, timp de parcurs 2.5 -3 h. Am plecat din Zarnesti pe drumul ce duce spre cabana Plaiul Foii, la aproximativ 300 de metri de la ultimele case ar trebui sa intalnim pe partea stanga indicatorul de inceput al traseului. Mergem pe un drum de tara printre pasuni, balti si noroaie. Dupa o usoara urcare drumul continua pe curba de nivel in paralel cu drumul spre Plaiul Foii. Dupa circa 50 de minute de la sosea ajungem intr-un poiana cu izvor, loc unde se despart potecile, in fata marcaj banda albastra ce duce spre refugiul Diana,in stanga marcaj banda galbena ce duce spre Saua crapaturii pe firul vaii.
Aici facem popas de hidratare, revitalizare, poze. E rece, cerul ramane innorat, o ploaie rece si deasa ne sacaie – in curand se va transforma in zapada, nadajduiesc…. Marsaluim tacut, prin noroaie si flori, o combinatie ce ma duce cu gandul la Arghezi “ Din bube, mucegaiuri si noroi/Iscat-am frumuseti si preturi noi…

”
Lasam noroiul in urma si ne indreptam alene catre un alt anotimp. Respiram zgomotos, mai spune Tavi un banc, mai face cate unul vreo gluma, poc poc se aud betele de treking lovind in pietrele inca dezgolite. Ne apropiem de peretele de stanca impunator care strajuieste Valea Crapaturii pe partea stanga. Deja e iarna. Zapada proaspat cazuta inveleste grohotisul cu un strat lipicios-ce buna e zapada asta pentru o bataie, sugereaza cineva razand. Da...dar nu-s toti protagonistii de acord . Pauza de poze si plecam.<!--more--> Narcisa ma priveste gales fara sa spuna inca nimic. Probabil mai sus o sa ma intrebe cum am convins-o sa mearga, iarasi, iarna pe munte….
Urcusul continua, inca lin, pe trepte desenate de bocancii celor din fata. Nu suntem multi, dar suntem destui. Ninsoarea cade in fulgi mari si pufosi, aerul e respirabil. In spate il aud vorbind pe Robert la telefon-e incantat de ceea ce vede si spune si altora. Cararea se ghiceste printre stancaria golasa si amenintatoare. Nu se vede varful, nu se vede zarea, nu se vede decat dunga galbena din cand in cand si zapada care ninge si ninge. Panta se mareste si ne face atenti la pietre. Se aluneca putin, unii isi pun gherutele, altii mananca un sandwich pe fuga, nu putem sta foarte mult locului fiindca ne ia frigul. Se aude pe sus un suier de vant nestapanit, ce-o fi acum pe creasta, ma intreb....ne luptam cu vantul, zapada ne biciuie fata si ne ingheata extremitatile. Coltari in picioare caci e gheata si pietre alunecoase tare. Suluri de zapada urca spre varful stancilor acoperite, copacii trosnesc sub apasarea vantului, intreaga natura pare ca lupta cu o vreme taioasa si prea capricioasa. Ma infofolesc, pun geaca pe mine si ma intorc in mine. Toata lumea e bine, nimeni nu se plange, nu suntem obositi si stiu ca nu mai e mult. Nu tre sa ma preocupe siguranta nimanui-e tura de plimbare cica… Ce lupte ducem in noi, ce razboaie alegem sa luptam, si mai ales pentru ce ? Cata energie risipim impotrivindu-ne si sperand la o dreptate care nu ne tine de cald si nu ne aduce vreun strop de seninatate....ce greutati purtam pe umeri? De ce aratam mereu cu degetul in afara noastra, de ce cautam vinovati, fara macar a intelege sau a accepta lucruri ce nu pot fi schimbate ?! Cand o sa intelegem ca doar noi suntem singuri responsabili de alegerile, de gandurile, de faptele noastre si nu altcineva, el sau ea, ei sau ele ?!?!
In stanga perete si Acele Crapaturii, in dreapta perete si palcuri de padure. Nici un nebun nu mai bantuie pe vremea asta pe aici. La un moment dat intram inpadure prea mult si pierdem din vedere marcajul.
Ne oprim sa ne reorientam dar viscolul suiera nemilos si ne ia frigul. La stanga e cararea acoperita de multe straturi de zapada, un picior se cufunda in stratul gros de zapada, ies de acolo taras-grăpiş. Inca putin mai e si ajungem la balcon (unde n-o sa se vada nimic) - ma gandesc dar le-am tot spus de balcon...poate vantul o sa imprastie norii si seninul ne va lumina fata.
Se aud rasete. Bune bancurile. Bun rasul. Suntem relaxati si se simte o atmosfera buna, nimic nu lipseşte, nimic nu e prea mult. Uite si indicatorul- douaj’ de minute pan’ la Cabana. Dar mai intai poza cu peisajul....stiti poza aia de fundal de pe facebook ?!?! Aia e....dar lipseste cu desavarsire. La Balcon, o ceata deasa si un vant dusmanos. Bannerul e pregatit, ne strangem in brate repede pt poza, pana nu devenim sloi. Inca o poza cu Andra si Robert - Robert e mandru nevoie mare, a ramas cu toate fetele pe cap - sa moara lumea de invidie…
Coboram la cabana. Intram in padurea de poveste impachetata in alb, lumini si umbre se joaca intr-un dans inselator. 15 min si am ajuns. Curmatura e una din cabanele mele preferate, e aproape goala si focul trosneste in semineu – e curat si liniste, imprastiata de hohotele noastre de ras. Mancam si povestim, bem un pahar de vin si radem din orice. Hainele-s ude si insirate peste tot, printr-un ochi de geam se zareste un petec de padure zbuciumata. Un colt de cer se face senin, se rup norii si cateva raze de soare ajung si la noi.
Ce fain era sa ramanem aici, de ani de zile visez la o noapte la Curmatura. Dar nu, in curand vin grupuri si cabanaa se umple. E timpul sa plecam. Coboram in pas alert, pe cel mai scurt drum, e o carare batuta de zici ca e autostrada – cu cantec, cu glume, cu hohote, poza fara banner, poze cu flori, poza cu craniul si...am ajuns la primavara. La Botorog deja e senin si cald, doar vantul e inca nepotolit. Coboram relaxati pe drumul forestier, spre Zarnesti, masinile sunt in Plaiu Foii. Gabi uita coltarii si face cale intoarsa, noi ne „luptam” cu boschetarii Zarnestilor si radem din orice. In masina e cald si bine, am 4 randuri de haine pe mine. Ajungem in Brasov, ne cazam si ne pregatim de inca o chestie inedita pt noi – duminica de Florii in Brasov, o lansare a unui club montan care ne-a facut si invitatia, timp cu prietenii petrecut altfel decat pe munti sau pe dealuri – sa nu uitam surpriza pt Narcisa!
Ce a urmat....a fost bine si frumos. De suflet. Cald si soare, senin, relaxare, poze multe si veselie si mai multa. Multi prieteni pe care i-am regasit aici la Brasov. Si mai multi pe care nu am reusit sa ii intalnesc. Ramane pe data viitoare. Un drum care a parut prea scurt, strajuit de o luna plina fascinanta, ceva discutii si cateva amintiri, in plus - aceeasi concluzie simpla, nu e nevoie de foarte multe, pt a fi fericit...depinde doar de noi, cat, unde, cum…