Locul meu…e aici lângă voi

Trăim vremuri confuze, între un trecut al generațiilor de sacrificiu, un prezent dezamăgitor și un viitor  incert, încărcat de griji.

Ne resemnăm considerând că nu se poate face nimic, condamnăm, având grijă să ne excludem întotdeauna din tabăra vinovaților, ne războim cu cei de lângă noi, uitând să fim oameni. Considerăm că traiul în țara noastră ne ocupă tot timpul și ne dorim să plecăm pe alte meleaguri.

Dar dacă totuși nu ne străduim suficient, dacă puterea de a ne schimba stă doar în noi? Dacă timpul pe care-l avem poate fi folosit astfel încât viața noastră și a celor din jur să devină mai bună? E greu să încerci să faci ceva de unul singur. Pare că te lupți cu morile de vânt!

Dar dacă alături de tine ar păși mai mulți oameni care gândesc la fel?

Îmi iubesc foarte mult orașul natal. Am crescut privind munții pe fereastră. Ceahlăul a devenit, firesc, muntele meu de suflet, doza mea de frumos, de liniște. Sunt un om crescut precum un copac: cu rădăcini solide, înfipte adânc în solul în care a prins viață. Nu sunt un arbore singuratic, puterea mea vine din faptul că am în jur oameni ca mine, alături de care nu mi-e frică să trec prin furtuni și vijelii. Am cunoscut pe munte oameni cu adevărat deosebiți, de la care am învățat foarte multe și alături de care aș păși fără teamă pe orice traseu al vieții.

Prima mea întâlnire cu Clubul Eco Turistic  Dr. Gheorghe Iacomi a avut loc la poalele Ceahlăului, în vara anului 2013, la o cupă. Am fost încântată în mod deosebit de activitățile organizate special pentru copii, dar am descoperit cu această ocazie căldura și magia unui foc de tabără în acorduri de chitară, bucuria de a cânta și pofta de a râde din inimă.

Ocaziile de a petrece timp în cadrul clubului s-au diversificat, axându-se în primul rând pe evenimentele organizate pentru copii. Băiatul meu a avut ocazia să-și facă mulți prieteni de vârsta lui, să se cațere pe un panou de escaladă, apoi pe stâncă, să-și depășească timiditatea improvizând un moment de stand-up comedy care a rămas antologic. M-am hotărât să devin membru după o vară de neuitat petrecută împreună, la munte și la mare. Am reușit cumva să reiau legătura cu mine însămi, cea de acum 15 de ani, cu pasiunile mele uitate undeva într-un sertar prăfuit, cu pofta mea de viață.

Privind din interiorul organizației, m-au impresionat oamenii din club care, deși aveau agenda plină cu obligații personale și profesionale, își găseau timp să se implice și în activități de voluntariat, să inițieze proiecte și să le pună în practică, să se dedice tinerilor și dezvoltării acestora.

Am descoperit cu încântare că există tineri valoroși și ambițioși care sunt interesați să descopere lumea în care trăiesc și să o transforme într-o lume mai bună. Sunt mai curajoși decât eram noi la vârsta lor, au acces la mult mai multe informații, au flexibilitatea aceea datorată vârstei, care-i ajută să nu-și pună piedici și să nu renunțe la un proiect înainte de a se fi apucat de el. Există o simbioză între generații: nu doar tinerii au de învățat de la adulții cu experiență de viață, ci și aceștia din urmă au ocazia să învețe de la tineri.

Se simte bucuria de a petrece timp împreună, energia creatoare care n-are nevoie decât de o mică scânteie ca să se dezlănțuie și să se transforme în realizări palpabile. Simțim că putem schimba ceva în jurul nostru, putem să dezvoltăm locul în care trăim, conștientizând că depinde și de noi să-l facem așa cum ni-l dorim. Ne focusăm pe frumusețile naturale cu care am fost binecuvântați, ne străduim să le păstrăm așa cum le-am primit și să mobilizăm cât mai multă lume să ne acorde sprijin.

Încrederea pe care o primesc zilnic de la prietenii mei din club, mă ajută să cresc și să mă transform în omul de acțiune de care am atâta nevoie ca să merg mai departe. Îmi doresc să mă implic și mai mult în proiectele în care cred, dar și să cresc și să fiu capabilă să dezvolt propriile idei.

E un sentiment extraordinar să primești atât de multe de la oameni care nu-ți datorează nimic și să dăruiești cu drag mai departe și necondiționat părți din sufletul tău.

CET Dr. Gheorghe Iacomi este pentru mine ca o pădure care mă ajută să-mi întind senină ramurile către soare, fără teamă că vor fi frânte la prima rafală de vânt. ( Nadia Patriche)

Visits: 4 Visits: 860085

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.