"Mergi in Piatra Craiului?E o tura organizata de Carpamont-un nemarcat.Vii?" Bineinteles ca nu a mai contat faptul ca nu trecuse nici macar o luna de cand fusesem tot pe muntele acela.In capul meu deja rula pe fast-forward recapitularea turei de iarna din Ceahlau pe -jgheaburi, saritori si zapada cat vedeai cu ochii. Carpamontul-o gasca de tineri entuziasti, cunoscatori in ale muntelui si plimbati la inaltimi mult mai mari; plus o medie de varsta cu cel putin 10 ani mai putin decat am eu."Vin!" am raspuns prompt.Pana la urma, acum o luna am fost in Crai cu un alt grup in care media de varsta era fix invers-vreo 10 ani mai mult decat mine.Acela sa fie exemplul meu, mi-am zis.

M-am molipsit de mersul pe munte ca de o boala exotica.Am devenit dependenta de drumuri neasfaltate si poteci impadurite. Stancile imi ordoneaza gandurile si-mi scot in cale limite cu care sa ma bat. Copacii imi dau energie.Despre asta e vorba in viata pana la urma- sa iei energie si sa dai enegie-fizica, psihica, de care o fi, doar din aia pozitiva sa fie. ...continue reading →

“Ioana s-a întors şi mi-a zis peste umăr: Să nu vă întoarceţi fără premii!” După spusele Gianinei, aşa a zis Ioana, Ioana cea trup şi suflet pentru Iacomi, care nu are să vină la această cupă, Ursul Carpatin.  O cupă serioasă cu probe pe bune. Uite, Ioana, am să încerc cât pot eu să te bucur. De data asta mă arunc în competiţie, nu prea am experienţă, dar bătăioşenie am, să compenseze.

Hai că începe bine. Ajungem noaptea, cu toba de eşapament încă la locul ei, chiar dacă spartă şi legată cu sârmă în ţâşpe locuri. N-am altă grijă decât să întind paraşuta mea de cort, zece hectare de tendă, jur! Te ajut? Nu o ajuta că îi strici feng-shui-ul, zice fiu-meu. Între timp, şedinţa tehnică vine la pachet cu o listă interminabilă de mărunţişuri. Facem o colectă şi un recensământ, ce avem şi ce ne mai trebuie? Împărţim cutii de chibrituri şi feşe, cotrobăim prin trusa de ajutor de la maşină, ai pipă, ai atele? Am un fâş în plus, cine vrea un fluier? Mi-am uitat rucsacul (rucsacul!!! PE BUNE? asta e o premieră absolută). Hai la foc.

Foc? ce foc, somn că mâine avem concurs! Disciplină şi abstinenţă! Mâine ne aşteaptă traseul ăla nemarcat pe care se recomandă cască. Mâine ne revedem după douăzeci de ani, Jepilor Mici, cu reverenţă şi bucurie, douăzeci de ani adunaţi în experienţă, în durerea din genunchi, în înţelegere pentru lumea zadei şi a pietrei.

„Piaaatrăăăă!” ...continue reading →

La un moment dat ma gandeam ca poate ar fi nevoie sa ma organizez. Acum imi dau seama ca de fapt nu era asa. Pur si simplu aveam nevoie doar de mai putine lucruri si de planuri flexibile care sa se organizeze singure. Dupa Moldoveanu si Apuseni, nici nu ma gandeam eu ca voi ajunge si in Piatra Craiului curand. Luna asta a lui gustar a fost cu siguranta pe gustul meu- plina de calatorii si oameni faini. Ma intorc de multe ori in acelasi loc dar cu ochi diferiti. De la un an la altul, intre doua puncte de destinatie, ceva se minca in mintea mea si nu mai sunt aceeasi.

Piatra Craiului- un munte altfel, o creasta calcaroasa, lunga de 26 km, atat de ingusta si de ascutita incat e comparata mereu cu lama unui fierastrau. Anul trecut nu am vazut decat un pic din taisul din varf. M-au speriat peretii verticali, inalti si drepti ca spatele unui urias. E prea mandru si fara rabdare pentru incepatori ca mine, mi-am spus. Asa ca „Pas!”

Anul asta in schimb, dupa atatea zile de umblat pe munti si de dormit la cort, m-as fi asteptat sa caut confort si odihna fizica. Dar se pare ca aerul tare de munte mi-a priit si am ajuns in Crai cu pofta de poteci lungi si grele. Sa fie asta un semn oare? ...continue reading →

“După Cupă, promit că-mi pun ordine în viaţă!”; „După Cupă fac curăţenie generală în casă, scot tot, arunc jumate!” „După Cupă cresc şi io preţul pe pagina de traduceri”;

Bag de seamă că această cupă e un reper în timp, că la noi, cei de la Iacomi, anul are Paşti, Cupă şi Crăciun. Şi ca la orice Crăciun, startul se ia mai devreme, aşa că asta am făcut şi eu, singura din echipa de alpinism care a putut fugi de la muncă mai repede. (Hai, fii sinceră, ai şi vrut să faci drumul ăla pe lângă lac singură cu maşina, de când poftea aspirantul la şoferie la aşa bunătăţi de curbe şi serpentine!).

Vineri de dimineaţă, campingul e adormit sub soarele care se tot ridică, nepăsător că minutele trec şi se apropie cupa. Nimeni. Ba nu, uite-l pe Robert. Uite-o şi pe Laura. Încep să apară perechi, grupuleţe, în drum spre toalete, cu o cafea în mână. Să termin şi al doilea cort şi plec. „Pleci fără mine?” Păi plec, Laura, fără tine, că şi tu ai treaba ta.
Cine vine cu mine? Capăt doi veterani, pe Alin şi pe Tudor, le dau să care corzi, ciocane şi pungi cu perii şi periuţe şi hai! Ne aşteaptă un pic de finisare de faţade.

Uite copacul, de-aici ne desţepăm din traseu, dar oare unde-o fi stânca? „Tu mai ştii unde era stânca de anul trecut?” „Avenul ăsta nici nu era aici acu două săptămâni!” „Mult mai jos, în mod sigur!” Nicio ezitare la Tudor. Ştii că orientarea nu e punctul tău forte, deci hai în jos pe pantă printr-un Marocco de trunchiuri mai mult sau mai puţin putrede şi cotropite de muşchi înşelător.  Iaca stânca veche, iaca şi stânca nouă, se vede de aici. Sper să ajungă concurenţii fără glezne sucite. ...continue reading →