Dupa o repriza spectaculoasa de sarbatori, iarna s-a cam muiat pe meleagurile noastre. Dar noi, cei indragostiti de frumusetea pura a muntilor inzapeziti, am hotarat ca ne mai trebuie o tura hibernala dupa cea de inceput de an pe Ceahlau.
Zona Cheilor Bicazului ne ofera o sansa buna sa gasim zapezi zdravene si un peisaj montan pitoresc.
Am stabilit un traseu relativ usor (pe timp de vara): Lacul Rosu - Gropile Ghilcosului, pe la poalele abruptului, cu intoarcere in Lacul Rosu pe traseul de pe platou, spre antene.
Plecam din centrul statiunii Lacul Rosu, trecem pe langa cabana Hasmasul Mare, pe marcaj punct albastru. Urcam pieptis, prin padure si ne bucuram de zapada care este din ce in ce mai mare.
Lumina si privelistea explodeaza la iesirea in Poiana de sub Ghilcos, de unde se vad Suhardul, Licosul si Batca lui Cioflec.Gasim Poiana Ghilcos imaculata, scaldata in soare si cu putine urme de calatori dar cu multe urme de salbaticiuni.
De aici cararea merge pe la poalele abruptului in urcusuri si coborasuri usoare pana in Saua Cherecului. De unde incepe sa se arate si Piatra Cherecului.
In Poiana Cherecului parasim marcajul cu punct albastru, coboram usor spre stanga, in padure, unde o carare lata ne conduce spre poiana Gropile Ghilcosului.
Poposim la stana, soarele, ceaiul fierbinte si prietenia ne fac sa ne simtim pe terasa celui mai luxos hotel.
Usor artificiala dar cu fiorii datorati intunericului si “aratarilor”, lumea subterana se lasa vizitata de unii dintre noi, prin galeria de explorare sapata in calcarul ce da nastere si peisajului spectaculos al Cheilor Bicazului dar si carierei pentru producerea cimentului.
Lasam un prieten ad hoc sa pazeasca amintirea trecerii noastre pe aceste meleaguri si plecam pe drumul de intoarcere.
” Coborarea” incepe printr-un urcus abrupt prin padure spre platoul Ghilcosului.
Aici ne asteapta cea mai frumoasa surpriza: un strat de nea de peste un metru grosime, pe care nimeni nu s-a incumetat sa il calce. Spre norocul nostru, dupa cativa zeci de metri extenuanti, zapada se intareste, peisajul se largeste si se vede tot anfiteatru le culmi ce inconjoara Lacul Rosu. Intr-un cuvant: minunat. Sarbatorim printr-o tavaleala clasica, de data asta fara ”invingator”.
Regasim cararea marcata la coborarea prin padure, de data asta este triunghi rosu.
Iesim in saua cu antene, vizitam biserica ortodoxa si ne reculegem la Floare de Colt cu o minunata ciorba de afumatura cu fasole.