Iacomi pentru mine inseamna …

Iacomi pentru mine inseamna ...

 

Când m-am mutat în Piatra Neamț aveam impresia că este un oraș mic și lipsit de lucruri deosebite. Ani mai târziu am descoperit însă că aveam dreptate doar pe jumătate: este mic în comparație cu alte orașe dar aici, o mână de oameni frumoși, cu resurse mici și inimi mari, reușesc să facă lucruri deosebite.

Pentru mine, Iacomi sunt cei care m-au ajutat să mă regăsesc și să mă întorc acasă pe deplin. Aici am legat prietenii, am învățat și am crescut. Au dat buzna peste mine și nu m-au lăsat să stau în casă. M-au dus pe dealuri și mi-au reamintit de bucuriile simple ale vieții:munte, oameni, soare, natură. Cu ei, cărările pietruite nu mai sunt nici lungi și nici grele, crestele sunt mai prietenoase, pădurea mai verde, iar stelele mai aproape. Mi-am descoperit mușchi și mi-am depășit limite. Mi-am găsit motivația și refăcut condiția fizică. Am învățat să încetinesc și să-mi fac timp să ascult trosnetul lemnelor la foc, foșnetul pădurii și cântecul păsărilor.

 

Mi-am reamintit că lucrurile mici contează, că ele sunt cele care îți oferă cel mai mult daca știi să le lași, și mai ales că sunt ușor de făcut dar la fel de ușor de ignorat.

Tot alături de ei am redescoperit cât de frumoasă este România și cât de mult are nevoie de oameni ca ei. Munțomani înfocați sau ecologiști declarați, ei sunt acei care făcând bine celorlalți devin ei înșiși mai buni. Dovadă stau numeroasele acțiuni pe care le organizează sau activitățile în care se implică. Cu ei am plantat primul meu copac, cu ei am ecologizat trasee în Ceahlău și Bucegi și cu ei sper să fac și mai multe de acum încolo.

Proiectul cel mai nou și cu cei mai mulți participanți este derularea programului DofE Award - un suflu proaspăt în Piatra Neamț, o ocazie de a-i scoate pe adolescenți și tineri din casă și de a-i încuraja să se dezvolte într-un mediu non-formal, prin educație în afara școlii.

Personal cred că prezența programului în Piatra Neamț este o oportunitate pentru întreaga comunitate. E locul acela în care nu doar că gasești cu cine să faci lucruri, dar și descoperi ce lucruri ti-ar plăcea să faci; e locul în care renunți la scuze și  ”N-am unde”, N-am cu cine” sau “Nu știu cum” devin:”Am unde”, “Am cu cine” și “Știu.”

I-am auzit pe tineri spunând că au mai mulți prieteni la club decât la școală. De la împachetarea corectă a unui rucsac și până la taberele de voluntariat în care învață să facă ei înșiși proiecte, de la taberele de orientare, sau cele organizate de tinerii voluntari pentru copii mai mici ca ei, cu toții au crescut și au devenit mai bogați sufletește. Vin și muncesc cu zecile și dau la fiecare activitate o bucățică din ei așa de bună voie. Cum să nu te bucuri când copilul tău alege să faca voluntariat în loc să stea la calculator sau pe stradă, când vrea să învețe să cânte la chitara 10 melodii, deși el nu știe să țină chitara corect și își zdrelește degetele în fiecare săptămână, dar nu renunță, când se pune pe alergat și merge pe stadion săptămânal sau când studiază liliecii? Nu poți decat să îi admiri, să-i încurajezi și, de ce nu, să le urmezi exemplul. Și uite așa crește și media de vârstă a clubului, datorită celor care ne însoțesc acum. Știu sigur că ne inspirăm reciproc, iar din schimbul de energie dintre generația matură și cei tineri nu putem ieși decat noi mai tineri la spirit și ei mai maturi la minte.

 

 

Cum să nu fac parte dintr-un astfel de grup?

Autor Andra Mare

Visits: 1 Visits: 859666