Puiu Nechita – daca am spune simplu „Puiu nostru” – toata lumea ar sti cu siguranta despre cine vorbim. Puiu nostru e o specie anume de montaniard, din categoria „te vei catara degeaba, daca seara n-ai sa canti”, omul cu chitara care canta pana in zori de zi, care canta si cand doarme, oriunde si oricat, cu aceeasi nesfarsita dragoste de oameni, fara sa oboseasca si fara sa il rogi prea mult. Este omul care ne farmeca diminetile, cantandu-ne „doar eu si luna”, lasandu-ne sa visam ca „poate maine” va fi o zi mai buna, care spune simplu si fara teama cu albastrul ochilor sai „iubeste-ma...”.
Este omul care are un sfat sau o povata pentru fiecare din cei cu care sta de vorba. Este cel care urca pe munte chiar si scrasnind din dinti de durerea picioarelor. Este cel care recita memorabil poeziile de la focul de tabara...
„Prin 2012, imi doream sa gasesc niste oameni cu care sa merg si eu pe munte, cautand „montaniarzi nemteni”, am dat de cei de la Borca initial. Apoi am scris pe adresa clubului si intr-un final mi-a raspuns Bill si Nico, invitandu-ma la activitatile voastre. Prima iesire a fost la igienizarea din Ceahlau, in toamna, cand am si ramas peste noapte la Cabana Dochia. Imi amintesc cum Nicusor, vazandu-ma cu capodastrul pe masa, m-a intrebat curios „Mata stii sa canti si la asta ?!”