De-a lungul timpului au circulat numeroase legende legate de stâncile ce par trupurile îngemănate a doi îndrăgostiţi.
O să aflaţi acum legenda Turnului lui Butu asa cum a fost ea povestită in 1934 de cabanierul Gheorghe Baciu:
“Asta-i o poveste din trecut de pe timpul lui Alexandru cel Bun. Eu tot din bătrâni am aflat-o. Pe vremea acestui bun voievod, era un tânăr, Butu, pe cât de chipeş pe atât de viteaz. Fata domnitorului, Ana, s-a îndrăgostit de el şi amândoi şi-au jurat credinţă până la capătul vieţii. Când se pregăteau de nuntă, iaca numai că intră duşmanii în ţară şi Butu trebuie să plece la bătălie. Cu greu au fost bătuţi şi alungaţi duşmanii, dar soarta a făcut ca Butu să se piardă.
Şi după un timp de aşteptare, vin o mulţime de boieri şi crai străini care tot cereau pe Ana de soţie. Dânsa, deznădăjduită că domnitorul hotărâse nunta cu un boier de ţară, se duce la o vrăjitoare şi-i cere ajutorul. Aceasta îi spune că are să facă nişte farmece şi îl va aduce pe Butu, dar în chip de strigoi. Îi face farmece tocmai într-o noapte urâtă si întunecată, când Butu apare pe o nălucă de cal, o ia lângă dânsul şi zboară spre muntele Ceahlău.
Trecuse mult de miezul nopţii, când călăreţii noştri zburau deasupra muntelui, dar îi prinde faptul dimineţii, la cântatul cocoşilor. Deodată, o detunătură grozavă sparge văzduhul şi fugarii se prăbuşesc, prefăcându-se în stâncile iestea îngemănate, la care privim noi acum. Aşa le-a rămas numele de veacuri, Turnul lui Butu şi Ana”.
(Dr. Gheorghe Iacomi - Cărări în Ceahlău)